Un consilier din Neamț a sesizat Consiliul Județean din martie că podul dărâmat de la Luțca avea fisuri. „Mi-au spus că este vorba doar de o grindă ornamentală care s-a desprins” | DECLARAȚII EXCLUSIVE

Publicat: 10/06/2022, 16:06
Actualizat: 10/06/2022, 22:27

În luna martie a acestui an, Corneliu Bontaș, consilier județean Neamț, a luat legătura cu reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Neamț, după ce a primit mai multe sesizări din partea oamenilor din zonă care spuneau că podul de la Luțca are fisuri și că ar fi căzut și o grindă. Cei de la CJ Neamț însă i-au dat asigurări că podul a trecut toate testele de rezistență și că nu există probleme. Același pod însă s-a prăbușit joi, 9 iunie.

„Am avut sesizări din partea cetățenilor care treceau zilnic pe acolo, mi-au zis că au apărut diferite probleme, că a fost o grindă care s-a desprins. Am vorbit la telefon cu Doru Conache (n.red. – director al Direcţiei investiţii, transporturi şi infrastructură judeţeană din CJ Neamţ), iar el a spus că e doar o grindă ornamentală, că nu este de rezistență. Mi-a zis că s-au făcut toate verificările de rezistență, cu încărcătură de 340 de tone. Eu nu sunt inginer constructor, doar am dus mai departe o sesizare din partea oamenilor”, a declarat Corneliu Bontaș, pentru Gândul.

Acesta spune că podul era destul de circulat, fiind și oameni care fac naveta zilnic pe acolo. Primele sesizări au început să apară la începutul acestui an, la doar câteva luni după ce a fost deschis circulației, din luna noiembrie 2021.

„Chiar și soția mea merge zilnic pe acolo. Am fost cu o zi înainte acolo și într-adevăr la intrare era un semn de păstrare a distanței între mașini, însă nu știm dacă se respecta distanța sau ce greutate era la acel moment”, a mai precizat consilierul județean USR Neamț.

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, se lăuda cu spoiala podului

Podul aflat între localitățile Sagna și Luțca din județul Neamț s-a prăbușit joi după-amiază, în acel moment aflându-se pe pod un camion și o autoutilitară. A fost inaugurat acum șase luni, iar la acel moment, președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, dădea garanții că, „zeci de ani, podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic”.

Podul a fost proiectat în anul 1970 și a fost dat în exploatare în 1973.

În primăvara anului trecut, podul a intrat în așa-zise reparații capitale. El nu mai fusese modernizat niciodată de când a fost construit, adică de mai bine de 50 de ani, și nu mai prezenta siguranță în exploatare.

Lucrările la podul prăbușit au fost executate de firma Darcons SRL. Potrivit portalului specializat Confidas, acționarul unic al firmei este Romică Rotaru, fost consilier județean PSD și tatăl fostului deputat PSD Alexandru Rotaru.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×